Radiografia satelor românești prin obiectivul lui Sorin Onișor

Expoziția „Viața satului românesc” în viziunea lui Sorin Onișor poate fi vizitată la Photo Marathon Timișoara în perioada 11-14 mai, la Galeria Mansarda de la Facultatea de Arte și Design. Expoziția aduce în lumină povești autentice pe care le surprinde Sorin Onișor în călătoriile sale din România pitorească.

Sorin Onișor fotografiază satele românești și surprinde poveștile nevăzute ale locurilor și ale oamenilor pe care îi întâlnește. S-a apucat de fotografie din nevoia de libertate, de a fi aproape de sat și de a petrece timp cu oamenii autentici de la țară. Astăzi este considerat fotograful satului românesc, tranformând fotografia într-o meserie care pune accent pe pasiune, muncă și iubire de oameni.

 

De ce ești supranumit „Fotograful Satului Românesc" și cine a fost primul care te-a numit așa?

Dintotdeauna am fost legat de satul românesc. În primul rând, pentru că acolo m-am născut, în satul bănățean Ghilad, din apropiere de Timișoara. În acel sat am cunoscut libertatea, mi-am petrecut copilăria, din care mi-au rămas amintiri pregnante precum colindatul cu picioarele goale prin bălți sau păduri, până la apus, sau vibrația sufletelor noastre în preajma sărbătorilor de iarnă. Din clasa a VIII-a, am studiat la Timișoara, dar am revenit într-un alt sat bănățean ca profesor, perioada în care m-a cuprins pasiunea pentru fotografie. Puteam să aleg alte ramuri ale fotografiei, dar chemarea mea a fost dintotdeauna universul satului românesc, care a marcat toate etapele vieții mele.

 

FILE0396c.jpg

 

Se spune că ai un „har" atunci când hoinărești la fotografiat și îți ies în întâmpinare atât oameni interesanți, cât și condiții meteo deosebite. Ce ne poți spune despre inspirație?

Cu acest „har” m-am născut, prin urmare este foarte greu de explicat, dar dacă ar fi să-l descriu, este ca o nebunie, un non-conformism mai presus de lucrurile normale și un dram de noroc. Această inspirație a fost alimentată și de preocupările avute de-a lungul timpului, precum filmul, arta, istoria. Dar este susținut și de o muncă asiduuă. Chiar dacă există această dispoziție naturală a mea de a-mi ieși in cale situații și oameni interesanți, nu te poți baza numai pe asta. Ai nevoie de multă răbdare și exercițiu. Trebuie să fii dispus să cauți și uneori să aștepți, lumina sau subiectul.

 

De ce fotografie și nu geografie sau istorie sau altceva? Care sunt satisfacțiile fotografiei?

În cazul meu, satisfacția fotojurnalismului rural pe care îl practic zi de zi este că documentez satului românesc autentic, în forma lui pură, aflat spre finalul adevăratei sale existențe. Apoi este, de exemplu, satisfacția unui răsărit spectaculos pe care îl împărtăsești virtual cu mii de oameni, unii aflați departe de casă sau în orașe. O altă satisfacție este faptul că, pe lângă menirea de fotograf, reușesc să-mi duc la capăt și menirea de profesor, învățându-i pe alții fotografie, în cadrul workshopurilor pe care le țin. Viața mea a ajuns să fie tot una cu fotografia.

 

Sorin Onisor 1.jpg

 

Care este locul tău de suflet din Transilvania și din România, din punct de vedere fotografic/fotogenic?

Nu mai am demult un loc preferat pentru că de toate locurile străbătute mă leagă povești frumoase. Banatul copilăriei mele mi-a rămas în suflet, deoarece acolo am căpătat dragostea de satul autentic. Apoi, Maramureșul, prima mea destinație ca fotograf, după care mi-am numit și copiii, pe Mara și pe Mureș. La aceastea se adaugă Sudul Transilvaniei, Bucovina, Delta Dunării. Ca fotogenie, Transilvania este într-adevăr un loc de poveste, în speță Biertanul, pe care îl consider cel mai fotogenic sat din România.

 

Care este persoana de care te-ai atașat cel mai mult dintre cele care ți-au fost subiect? De ce?

M-am atașat de multe dintre subiectele mele, de-a lungul timpului. Primul care  îmi vine în minte este deda Artiom, din Delta Dunării. Acest bătrân poate fi considerat un simbol, un model desăvârșit, care a dus o viață pură, lipsită de vicii. M-am apropiat de el de-a lungul timpului, i-am cunoscut familia, l-am dus la mormântul fratelui sau, Haralambie, în Tulcea și de fiecare dată când poposesc în deltă, îl vizitez.

Există o întreagă suită de persoane pe care le-aș putea menționa, începând de la fierarii cărora le-am dedicat și teza mea de doctorat, dintre care îl amintesc pe Nicu Hunuzău din Chirpăr, apoi Miklos Bacsi, cărbunarul meu preferat, meșteri precum Dumitru Ifrim, regele olarilor sau Nea Matei, împletitorul de nuiele.

 

Cine a fost mentorul tău?

Mentor nu am avut, am pornit pe drumul fotografiei singur, într-o perioadă în care nu mă regăseam. Am descoperit însă o mare pasiune când un prieten mi-a pus un aparat foto în mână și apoi, o meserie care mi se potrivește mânușă. Ulterior, am început să dau peste marii maeștri ai fotojurnalismului, precum Salgado, Nachtwey sau McCurry, în a căror artă am găsit similitudini cu propriile fotografii.

Am făcut și o școală populară de artă, dar pe drumul fotografiei am luat-o mai mult din nevoia de libertate, de a fi aproape de sat, de a petrece timp cu oamenii autentici de la țară.

 

Ai un model pentru stilul abordat? Astăzi, în România și în toată lumea se vorbește de „stilul Onișor". Cum l-ai putea descrie și cât de conștient sau organic s-a dezvolat?

Stilul meu s-a format de-a lungul anilor de fotografiat exclusiv prin satele românești. Mergând pe linia asta, arhiva mea a tot crescut, stilul meu a căpătat caracteristici proprii precum: documentarea satului românesc, lumina pe contră, interioarele cu lumină naturală, cadrele de acțiune, îndeosebi cele din zona meșteșugărească, atenția la compoziție și la zona de fundal. În paralel, profitând de faptul că mă aflam în sate din zone de deal și munte am început să explorez împrejurimile și să suprind momente fantastice din timpul răsăriturilor, dezvoltând astfel partea de fotografie de peisaj.

 

_30A2394raw2.jpg

 

Dacă ar fi să predai fotografia care ar fi cea mai importantă învățătură pentru elevi/studenți?

În primul rând, nu ar putea să fie una singură, dar făcând un rezumat, cele mai importante lucruri sunt pasiunea, munca și iubirea de oameni. Dacă nu ești destul de pasionat și perseverent în ceea ce faci, dacă nu iubești oamenii și interacțiunea cu ei, nu poți face fotografie, rămâi în turnul tău de fildeș.

 

Care a fost cel mai important premiu obținut de-a lungul carierei încununată cu mulți lauri și proiecte?

Cel mai important premiu a fost cel de Fotograful Anului 2010, oferit de AAFR.

 

Ce rol are tehnologia (ex. PS) și internetul (ex. FB) pentru fotografia contemporană din punctul tău de vedere? Ajută sau mai mult dăunează actului artistic?

De la multitudinea de setări ale aparatului, până la finisarea raw-ului în programe specializate și promovare, tehnlogia este foarte importantă în multe ramuri ale fotografiei. Chiar și in fotografia pe care o practic eu, deoarece pot fi pe un vârf de deal, de unde pot împărtăși cu alții răsăritul zilei sau pot chema oamenii la workshop. Alteori, poți trimite foarte rapid fotografiile, acolo unde este nevoie de ele. Așadar, folosită inteligent și cu măsură, tehnologia poate avea un rol pozitiv în actul artistic.

 

Cum se poate câștiga din fotografie?

Se poate câștiga din fotografie deoarece imaginea este extrem de importantă în epoca actuală. Este nevoie pretutindeni de vizual, de la fotografie de nuntă, la cea de fashion sau sport. Imaginea a câștigat teren în fața celorlalte simțuri, așa că o poți exploata în mai multe direcții, vânzând fotografii digitale sau printuri, făcând workshopuri sau proiecte. Poți transforma fotografia într-o meserie, mai ales dacă urmezi perceptele menționate mai sus: pasiune, muncă și iubire de oameni.

 

Expoziția „Viața satului românesc” în viziunea lui Sorin Onișor poate fi vizitată la Photo Marathon Timișoara în perioada 11-14 mai, la Galeria Mansarda de la Facultatea de Arte și Design. Expoziția aduce în lumină povești autentice pe care le surprinde Sorin Onișor în călătoriile sale din România pitorească.